Comorile Dharmei

Factorii perturbatori ai minţii

Karma este deci responsabilă de cauzele şi de condiţiile suferinţei. Dar ea nu se naşte de la sine, ci este un produs al factorilor perturbatori ai minţii, numiţi în limba sanskrită kleșa. Aceştia sunt diverşi şi dau loc unor clasificări multiple. Totuşi, principalii trei sunt: ignoranţa, dorinţa-ataşare şi duşmănia. Toţi trei se găsesc acum în noi. Să luăm cazul atașării: când e în noi, ea devine ataşare de plăceri, de mâncare, de bunurile noastre, etc. Cum este creată o karmă datorită forţei ataşării, şi în special datorită ataşării de mâncare? Să ne imaginăm că ne place mult carnea. Dacă lăsăm pofta de a mânca o bucată de carne să se manifeste, aceasta va creşte atât de mult încât vom face totul pentru a o satisface, fie omorând un animal, fie cerând altora să o facă în locul nostru. Predilecția pentru carne este în acest caz forţa care ne împinge la acţiune; ea motivează actul şi sub impulsul ei comitem acţiunea, omorâm sau facem să fie omorât animalul şi creăm astfel o karmă de ucidere. Exact în acel moment se depune peste fluxul nostru de conştiinţă o potenţialitate care va ajunge apoi la maturitate, producându-ne suferinţă, de exemplu scurtându-ne viaţa.

Cel care ucide produce karmă de ucidere. Dacă ordonă altcuiva să o facă în locul său, sunt acumulate două karme de ucidere, una pentru cel care comandă, chiar dacă nu intervine direct în acţiune, iar cealaltă pentru cel care execută şi omoară efectiv. În plus, acumulăm tot atâtea karme de ucidere câte animale omorâm. Aceste amprente depuse pe conştiinţă nu sunt, desigur, vizibile. Ele nu au formă şi nu sunt obiecte concrete. Dar aceasta nu va împiedica maturația forţei lor, care se va manifesta în suferinţele noastre. Faptul că nu vedem ceva, nu înseamnă neapărat că acesta nu există. Constatăm, spre exemplu, că energia electrică face să funcţioneze maşini puternice. Totuşi, forţa electrică ce le alimentează este invizibilă. Am spus aceasta doar cu titlu ilustrativ, întrucât cunoştinţele voastre de electricitate le depăşesc cu mult pe ale mele.

Se poate, de asemenea, să fim foarte ataşaţi de un obiect: dorinţa de a-l poseda va creşte până când, nemaiputând rezista dorinţei de a-l avea, îl furăm, îl luăm chiar dacă nu ne-a fost dat. Şi aici ataşarea, în acest caz ataşarea faţă de un obiect, este forţa care îndeamnă la furt. Iar îndată ce acţiunea este consumată, peste fluxul nostru de conştiinţă se depune o potenţialitate ce-şi va manifesta puterea mai târziu, când vom suferi de sărăcie, de lipsuri…

Ura faţă de un duşman poate de asemenea să împingă la actul de a ucide. Se poate ca ura să atingă o asemenea intensitate încât să nu-l mai putem suporta pe respectivul individ şi să-l omorâm. Atunci ura constituie forţa motivatoare, cea care împinge la crimă, act ce va depune pe fluxul nostru de conştiinţă o potenţialitate care va da naştere suferinţelor noastre ulterioare. Dacă o persoană foarte bogată este obiectul urii noastre şi dacă bogăţiile pe care ea le posedă ne provoacă invidia, se poate ca, prin dezvoltarea acestor sentimente, să ajungem să furăm sau să ordonăm altcuiva să fure în locul nostru. În cazul acesta, karma de furt este motivată de aversiune.

Este posibil, de asemenea, să acumulăm karmă prin ignoranţă. Este ceea ce se întâmplă când înţelegem greşit natura lucrurilor, când nu suntem capabili să discernem acţiunile negative, cauzatoare de suferinţă, de acţiunile pozitive, generatoare de fericire… Spre exemplu, unii oameni omoară animalele la vânătoare fără a avea o predilecţie specială pentru carne, nici aversiune, ci pur şi simplu pentru a se distra. În acest caz este vorba de karmă motivată de ignoranţă, al cărei impuls este dat de forţa ignoranţei. Este cazul uciderii animalelor din ignoranţă, cu titlul de sacrificiu. Anumite tradiţii nu văd niciun rău în a sacrifica animale şi consideră aceste jertfe ca acte pozitive. Pentru alţii, furtul e un amuzament şi nu are nimic blamabil. Furtul comis în această stare a minţii este indus tot de ignoranţă. Când realizăm noi înşine, fizic, aceste acţiuni, acumulăm o karmă fizică; atunci când, cu vorba, împingem pe alţii să acţioneze în locul nostru, acumulăm o karmă orală. Aceste exemple v-au fost date cu titlu informativ. Pe parcursul meditaţiei, va fi suficient să le extrapolaţi pentru a le aplica diverselor şi numeroaselor karme pe care le acumulăm. Rezultatele karmelor negative, cu alte cuvinte al acţiunilor nevirtuoase, sunt necesarmente de acelaşi tip cu cauza, deci negative, defavorabile, şi constituie în mod obligatoriu suferinţă. Când facem rău, când atentăm la viaţa şi bunurile celorlalţi, este imposibil ca aceste acţiuni să rămână fără consecinţe negative asupra noastră.

În exemplele de acumulări de karmă date până aici, interveneau doar acţiunile corpului şi ale cuvântului. Dar karma poate fi creată şi exclusiv mental, fără intervenţia acţiunilor fizice sau verbale. Indiferent că suntem în meditaţie sau nu, că suntem culcaţi sau în picioare, dacă gândim: „Voi omorî acest animal… Trebuie să iau acel obiect care nu-mi aparţine… Vreau să-i fac rău lui cutare”… acumulăm o karmă mentală. Sau uneori gândim: „Voi minţi…voi băga zâzanie între cutare şi cutare ca să se certe”… Doar prin aceste gânduri vom crea cu mare uşurinţă karme mentale. Acestea sunt, în fapt, tipul de karme pe care îl producem cel mai des, căci scurtul răgaz al unui gând este suficient pentru realizarea lor.

Toate exemplele şi explicaţiile de până acum se aplică la karma individuală. Or, cum am menţionat deja, există şi karme colective constituite în urma acţiunii săvârşite împreună de un grup de indivizi, care, tot împreună, vor experimenta rezultatul acestora. Aceste karme colective pot fi, de asemenea, mentale. Sunt, spre exemplu, karmele mentale colective create de cei care se bucură împreună de catastrofele, foametea, inundaţiile şi alte diverse calamităţi ce se abat asupra unei ţări sau a unei regiuni pe ai căror locuitori nu-i agreează, sau de cei care exultă când, în timp de război, duşmanii lor sunt distruşi de bombe în suferinţe groaznice. În aceste momente, pe fluxul de conştiinţă al tuturor membrilor acestei colectivităţi se depune o amprentă, care ulterior va avea ca rezultat o suferinţă îndurată în comun de acest grup de indivizi, fie că va fi vorba de foamete, de epidemie sau de o altă catastrofă. Am văzut, de asemenea, în ce fel karmele nevirtuoase, individuale sau colective, se acumulează datorită forţei ignoranţei, urii sau atașării…

Dar ce se poate spune despre karmele virtuoase? Când compasiunea pe care o resimţim la vederea sărăciei, a bolii, a durerii altora… ne împinge la realizarea unei acţiuni vizând uşurarea acestor suferinţe, dăruind un remediu sau bunuri materiale, sau protejând pe cel a cărui viaţă este în pericol, producem o karmă virtuoasă, motivată de compasiune. Dacă această asistenţă este oferită direct de către noi, sau indirect, prin intermediul celor a căror intervenţie o solicităm, dacă acţiunea noastră e motivată de compasiune, de dorinţa de a salva viaţa altora, vom acumula o karmă virtuoasă, favorabilă, ce va sta la originea unei fericiri viitoare, de pildă o viaţă lungă, bunăstare materială, inteligenţă…

Am văzut că suferinţa ne este impusă fără ca noi să o putem refuza, întrucât este determinată de karmă. Dar şi karma, la rândul ei, este produsă de dependenţă; ea este supusă puterii factorilor perturbatori ai minţii, kleșa. Prin urmare, pentru a suprima suferinţa, trebuie eliminate karmele negative care o cauzează, iar aceasta nu se poate realiza decât prin înlăturarea factorilor perturbatori ai minţii, aflaţi ei înşişi la originea producerii acestor karme. Aceşti agenţi perturbatori sunt elemente ale minţii noastre şi deci e zadarnic să-i căutăm în afară, la alţii.

Trebuie să ne orientăm analiza asupra noastră. Însă, pentru a putea recunoaşte cu precizie factorii perturbatori, trebuie să identificăm exact diversele componente ale minţii şi să înţelegem cum funcţionează ele. Atunci, transformând mintea prin minte, vom putea elimina factorii mentali responsabili de dezordine. Dar aceasta nu se poate realiza decât prin meditaţie. Nici un mijloc exterior, oricât de puternic, nu este capabil să-i nimicească, chiar dacă ar putea să concentreze forţa distructivă a tuturor bombelor din lume. În consecinţă, e inutil să ne epuizăm în căutarea unor soluţii exterioare.

Introducere la meditaţia de fixare

Meditaţia fiind singurul mijloc de a învinge factorii perturbatori ai minţii, vă voi da acum explicaţii suplimentare privind acest subiect. Există, aşa cum am menţionat deja, două feluri de meditaţie: meditaţia analitică şi meditaţia de fixare (concentrarea într-un singur punct, focalizată unidirecțional). Tehnicile de concentrare asupra respiraţiei expuse mai înainte (numărarea respiraţiilor, exerciţiile privind canalele) sunt de domeniul meditaţiei analitice. După dezvoltarea aptitudinii meditaţiei analitice, vom putea practica meditaţia de fixare cu mare eficienţă. În funcţie de dispoziţiile personale, veţi fi poate atraşi de una sau alta din formele de meditaţie. Adoptaţi-o pe cea preferată. Important este ca metoda utilizată să permită progresul minţii.

Pentru a practica meditaţia de fixare, e posibil să procedăm în modul următor: la al treilea stadiu de meditaţie asupra canalelor energetice am văzut că, la o distanţă de aproape patru degete sub ombilic, canalele laterale se curbează şi pătrund în canalul central. Acum, la nivelul ombilicului, chiar în punctul unde se unesc cele trei canale, în interiorul canalului central albastru, la limita extremităţii sale inferioare, veţi vizualiza un punct mic, roşu, de mărimea unui bob de mazăre, luminos şi extrem de fierbinte. Imaginaţi-vă că în interiorul acestui punct se găseşte conştiinţa voastră şi că trebuie să rămâneţi concentraţi, cu mintea fixată total asupra lui. Această practică are numeroase dezvoltări mai profunde. Dar, într-o primă etapă, veţi beneficia din plin de această meditaţie şi, după ce o veţi stăpâni bine, veţi putea merge mai departe.

Înainte de abordarea acestui exerciţiu, trebuie, bineînţeles, vizualizate clar cele trei canale şi punctul unde se unesc. Trebuie să vă proiectaţi complet în interiorul punctului, iar nu să vă vedeţi în exterior, observându-l de deasupra. La început e destul de greu, dar practicând, cu timpul veţi ajunge la aceasta fără probleme, asemenea sportivului care, antrenându-se, nu mai are nicio dificultate în executarea anumitor exerciţii care la început i se păreau irealizabile. Veţi ajunge să vă vedeţi în acel punct aşa cum vă puteţi vedea acum în altă parte decât în locul unde vă aflaţi, de exemplu în casa voastră cu uşi şi ferestre. Veţi vedea deasupra voastră deschiderea canalului central, în faţă ombilicul, iar sub el deschiderea celor două canale laterale. Concentraţi-vă rămânând fixaţi cât mai mult posibil asupra punctului roşu. La început nu veţi reuşi mai mult de câteva clipe. Imediat ce simţiţi oboseală, destindeţi-vă puţin, apoi reîncepeţi exerciţiul. În acest fel vă veţi întări şi prelungi treptat aderenţa minţii pe obiect.

În ce priveşte antrenamentul meditaţiei, metoda cere ca un maestru să dea câteva indicaţii discipolului, pe care acesta să le pună în practică şi, pe măsură ce progresează, să primească de fiecare dată indicaţiile adecvate etapei următoare. Dar acest lucru nu este posibil aici din lipsă de timp. Treptat, însă, veţi putea profita de aceste explicaţii.

Acest exerciţiu prezintă cu siguranţă câteva dificultăţi, dar, dacă veţi persevera, vă va fi de mare ajutor. Puteţi, de asemenea, dacă vi se pare mai uşor, să vă concentraţi asupra altui punct, situat în creştetul capului, la o distanţă de opt degete în spatele sprâncenelor, exact în vârful curbei descrise de canalul central când coboară spre frunte. Imaginaţi-vă acest punct din interiorul canalului, între craniu şi creier, de mărimea unui bob de mazăre, alb şi luminos ca o mică lampă aprinsă; gândiţi-vă că natura lui este cea a unei fericiri imense. Pentru această meditaţie, ca şi pentru precedenta, este foarte importantă identificarea corectă a locului în care trebuie să ne concentrăm. Şi de data aceasta vă veţi fixa mintea doar asupra acestui punct, imaginându-vă complet în interiorul lui, ca şi când v-aţi contopi cu el, fără a analiza nimic, ca atunci când, închizând ochii, vă puteţi imagina pe un vapor ce navighează pe un lac, cu tot peisajul înconjurător, deşi fizic nu v-aţi mişcat de aici.

Meditând asupra punctului alb din creştetul capului, sau a celui roşu de la nivelul ombilicului, anumite senzaţii ce vor apărea la un moment dat în locurile respective şi care apoi se vor dispersa în corp şi în minte, vă vor avertiza asupra progreselor concentrării. Pentru a vă duce la bun sfârşit practica meditativă, vor trebui îndeplinite anumite preliminarii asupra cărora voi reveni mai târziu. Fără aceste faze de pregătire, realizarea este imposibilă.

Când veţi aborda această practică, nu le abandonaţi pe cele precedente (exerciţii asupra canalelor şi numărarea respiraţiilor), ci doar consacraţi-le ceva mai puţin timp. Dacă unii dintre voi se exersează de mai mulţi ani la numărarea respiraţiilor şi au obţinut rezultate bune, ei pot să reducă aceste practici de început şi să consacre mai mult timp meditaţiei de concentrare pe unul din cele două puncte. În caz contrar, e preferabil să se insiste mai întâi pe numărarea respiraţiilor şi pe exerciţiile privind canalele şi să se rezerve mai puţin timp concentrării asupra unui punct.

Voi face acum câteva precizări asupra celor ce s-au spus referitor la karmă, cu scopul de a-i clarifica semnificaţia.

Karma contaminată şi karma necontaminată

Karma înseamnă, aşadar, acţiune. O karmă corporală este o acţiune a corpului, o karmă verbală, o acţiune a vorbirii, iar o karmă mentală este o acţiune a minţii, un gând. Acţiunile sunt considerate aici nu din punctul de vedere al activităţii propriu-zise, ci din perspectiva efectelor lor, care definesc natura lor favorabilă, virtuoasă, sau defavorabilă, nevirtuoasă. Pe de altă parte, există două feluri de karmă: karmă contaminată (samsarică) şi karmă necontaminată (nesamsarică). Prima este cea pe care o creăm şi ale cărei rezultate ies la iveală în interiorul ciclului de existenţe (skt. samsara). În ce priveşte efectele karmei necontaminate, acestea se dezvoltă în afara ciclului de existenţe. Karma necontaminată, nesamsarică, este produsă de Arya (literal: fiinţe superioare), persoane care au ajuns la un stadiu foarte înalt de realizare directă a vacuităţii (skt. șunyata, adevărul ultim). Karma contaminată cuprinde karma virtuoasă, favorabilă, şi karma nevirtuoasă, defavorabilă. Orice karmă realizată în interiorul sferei existenţei care este samsara, este contaminată prin faptul că îi lipseşte realizarea naturii ultime, profunde, a fenomenelor. Karma contaminată virtuoasă dă naştere fericirii în interiorul ciclului de existenţe, iar karma contaminată nevirtuoasă este cauza suferinţelor din interiorul aceluiaşi ciclu.

Ce trebuie să eliminăm acum, este karma contaminată nevirtuoasă, întrucât ea este cauza suferinţei pe care dorim s-o evităm; iar ca să ne opunem acesteia, avem nevoie de karma contaminată virtuoasă. Nu avem, în prezent, capacitatea de a produce karme necontaminate. Doar acumulând, treptat, karme contaminate virtuoase, cu trupul, cu cuvântul şi cu mintea, prin generozitate, compasiune, etc., vom ajunge ca într-o zi să realizăm în mod direct natura fenomenelor, adevărul lor profund. Atunci vom atinge nivelul Aryaşilor şi, producând exclusiv karme necontaminate, vom putea elimina complet factorii perturbatori ai minţii, cauzele suferinţei.

Prin urmare, este fals să se spună că toate karmele ne menţin în samsara, fiind convenabil să distingem karmele necontaminate de cele contaminate. Deşi este adevărat că o karmă contaminată ne face să renaştem în ciclul de existenţe, pentru a progresa avem nevoie, deocamdată, să producem karme contaminate virtuoase, până în momentul în care un nivel de realizare superior ne va permite să depăşim karmele contaminate şi să creăm doar karme necontaminate. De exemplu, când vrem să luăm avionul, pentru a ne urca în el avem nevoie de o pasarelă. Dar din momentul în care suntem în avion şi acesta decolează, pasarela nu ne mai serveşte la nimic. Avionul este asemănător karmei necontaminate, karma Aryaşilor, iar pasarela poate fi comparată cu karma contaminată virtuoasă şi ar fi greşit să pretindem că ea este inutilă, sub pretextul că ne face să renaştem în ciclul de existenţe, deoarece avem nevoie de ea pentru a ajunge la karma necontaminată.

Karma nu este o forţă exterioară nouă. Ea este constituită din acţiunile noastre. Dacă ucidem, dacă furăm, dacă minţim… vom avea de suferit, în viaţa aceasta sau în cele următoare. Dimpotrivă, dacă suntem cinstiţi, binevoitori, generoşi, răbdători, începând deja în această viaţă, dar mai ales în vieţile viitoare, vom recolta rezultatele pozitive ale acestor atitudini nobile. Vom încheia aici explicaţiile privind karma. Am menţionat deja că, dintre toate karmele, cele mai rapid şi mai uşor acumulate, deci şi cele mai numeroase, sunt karmele mentale. Întrucât ele sunt produse nemijlocit de felul cum gândim, vom studia acum modul de funcţionare al minţii.

Factorii mentali

La modul general, putem considera că există două feluri de ştiinţă: ştiinţa externă, care se preocupă de fenomenele exterioare, şi ştiinţa internă, al cărei câmp de investigaţii sunt fenomenele lăuntrice precum natura minţii. Din perspectiva evoluţiei cunoştinţelor ştiinţifice ale Occidentului, se poate spera la o îmbogăţire a ştiinţei apusene de către ştiinţa buddhistă a minţii, şi invers. Ştiinţa buddhistă interioară şi psihologia occidentală ar putea să profite la fel de mult de pe urma unui aport reciproc. În orice caz, important este acum ca învăţăturile pe care le veţi auzi să vă permită o bună înţelegere a modului cum funcţionează mintea.

Am putea compara operaţiile mentale cu zborul unui avion. Avionul urcă şi coboară, virează la stânga sau la dreapta, merge drept înainte… Pentru a-i determina direcţia şi altitudinea, pilotul dispune de un anumit număr de comenzi, de instrumente, de butoane de control… pe care le acţionează. Tot astfel, orientările minţii şi percepţia sa asupra obiectelor depind de un anumit număr de elemente constitutive: factorii mentali, care sunt părţi ale minţii. Aceşti factori îi sunt asociaţi şi îi permit o funcţionare coerentă şi integrală. Ei sunt foarte numeroşi, dar pot fi reduşi la un ansamblu de cincizeci şi unu. Unii dintre ei însoţesc toate operaţiunile minţii, indiferent de obiectul acesteia. Alţii sunt asociaţi doar la perceperea anumitor categorii de obiecte. Factorii mentali virtuoşi sunt asociaţi la crearea karmei virtuoase, favorabile, iar factorii mentali negativi, nevirtuoşi, la crearea karmelor nevirtuoase, defavorabile.

Există cinci factori omniprezenţi, cinci factori determinanţi, unsprezece factori virtuoşi, şase factori perturbatori de bază, douăzeci de factori perturbatori secundari şi patru factori variabili.

Prin urmare, componentele minţii sunt conştiinţa principală şi factorii mentali. În momentul acesta v-aţi aşezat şi sunteţi pe cale să ascultaţi învăţăturile: cea care analizează, gândeşte şi reflectează este conştiinţa principală. Ea identifică obiectele, le înţelege sensul, stochează informaţiile în memorie, îşi aminteşte lucruri din trecut şi face proiecţii pentru viitor… Numeroşi operatori intervin concomitent în funcţionarea sa: aceştia sunt factorii mentali.

Cei cinci factori omniprezenţi

1. Intenţia

Ea este cea care pune mintea în mişcare, o orientează spre un obiect şi îi dă impulsul.

2. Atenţia

Funcţia acestui factor mental este de a fixa conştiinţa principală pe un obiect particular. El poate fi comparat cu volanul care permite conducerea unei maşini. Dacă nu am putea interveni asupra direcţiei, vehiculul ar fi incontrolabil, ar merge în toate sensurile, incapabil să menţină o direcţie precisă. Graţie acestui factor mental putem percepe un obiect particular, fără să-l confundăm cu altul, putem individualiza o persoană într-un grup, putem fixa mintea asupra unui obiect anume şi nu asupra altuia.

3. Contactul

Contactul apare în urma întâlnirii dintre conştiinţă, organul senzorial şi obiect. El pregăteşte conştiinţa pentru trăirea unei senzaţii plăcute, neplăcute sau neutre.

4. Senzaţia

Senzaţia este indusă prin contact nemijlocit şi se caracterizează prin experienţe plăcute, neplăcute sau neutre, după cum contactul are loc cu obiecte agreabile, dezagreabile sau neutre.

5. Identificarea

Este factorul mental care recunoaşte obiectul, îl identifică, îl desemnează în mod corect, recunoaşte albul, roşul… Dacă ne găsim pe o pajişte presărată cu flori, factorul mental de identificare este cel care recunoaşte şi desemnează fiecare floare.

Aceşti cinci factori mentali sunt asociaţi tuturor operaţiilor minţii. Extrema rapiditate a intervenţiei lor face să ne fie imposibil să distingem funcţia lor de auxiliari ai percepţiei, de percepţia propriu-zisă a obiectului de către conştiinţa principală. În lipsa oricăruia dintre aceşti cinci factori omniprezenţi, sau în caz de disfuncţionalitate a unuia dintre ei, nicio operaţie normală a minţii nu este posibilă. Cei cinci factori omniprezenţi nu sunt doar asociaţi conştiinţei mentale, ci participă la toate percepţiile conştiinţelor senzoriale, fie că este vorba de conştiinţa vizuală, de cea olfactivă, auditivă, tactilă sau gustativă.

Toţi factorii mentali sunt, într-un fel, părţi ale minţii. Chiar dacă acest lucru vi se pare complicat, este important să încercaţi să înţelegeţi bine rolul lor şi pe cel al conştiinţei principale.